Procedura înființării unui punct de lucru în afara granițelor

În conformitate cu  art. 43 alin. (3) din Legea societăților comerciale 31/1990, punctele de lucru reprezintă dreptul de servitute  care nu are personalitate juridică, al societăților comerciale și sunt înregistrate la Registrul Comerțului ca urmare a unei cereri în scris.

Dacă procedura în cazul punctelor de lucru deschise în țară este clară, în ceea ce privește înființarea punctelor de lucru în străinătate lucrurile sunt puțin mai complicate pentru cei care nu cunosc pașii exacți și normele legislative. Astfel ne-am propus prin acest articol să clarificăm care sunt pașii necesari pentru înființarea unui punct de lucru in straintate și care sunt implicațiile sale fiscale.

1. Înființarea punctului de lucru în altă țară

Discutând despre procedura de înființare a unui punct de lucru în altă țară, trebuie să cunoaștem faptul că este guvernată de legile din țară respectivă. Astfel,  pentru fiecare țară trebuie făcută o prospectare amănunțită cu privire la normele de modificare din structura societății. De exemplu în Marea Britanie deschiderea unui punct de lucru se realizează la “Companies House” având la baza documentele de înființare a societății din România traduse și în formă autentică, contractul de închiriere dintre societatea din România și persoană fizică sau juridică din Marea Britanie, decizia asociaților și actul de identitate în original.

2. Înregistrarea punctului de lucru la Registrul Comerțului din România

Declararea punctului de lucru stabilit în străinătate pentru  o societate românească se va face la Registrul Comerțului in județul stabilit prin sediul social declarat.

Acte necesare:

Cerere standard, declarația model, hotărârea Aga sau decizia asociatului unic, dovadă închirierii spațiului din străinătate tradus și legalizat si copie act identitate

3. Înregistrarea punctului de lucru din străinătate la Anaf

Așa cum este prevăzut și în codul de procedură fiscală punctele de lucru înființate în România sau în afară granițelor trebuiesc declarate la Administrația Finanțelor Publice, mai jos regăsiți cum se realizează înregistrarea  pentru cele înființate în străinătate:

Declarația 061

Împuternicire

Copie CI

Dovadă închirierii spațiului (document tradus și legalizat)

Decizia de înființare a punctului de lucru din țara respectivă tradusă și legalizată

Informații fiscale importante:

În situația în care punctul de lucru stabilit în oricare altă țară va avea salariați peste 5 la număr atunci responsabilitatea contribuabilului este aceea de a depune declarația 060 însoțită de declarația dată pe propria răspundere de către administrator că numărul angajaților în cadrul punctului de lucru este mai mare sau egal cu 5. Astfel, urmând această procedură trebuiesc depuse declarațiile 112 și se vor plăti contribuțiile conform codului fiscal actual din România.

În cazul în care în cadrul punctului de lucru din străinătate se optează pentru angajarea unor salariați de altă cetățenie atunci  responsabilitatea contribuabilului este de a declara și plăti contribuțiile conform codului fiscal din țară respectivă.

Dacă în cadrul acelui punct de lucru se obțin venituri atunci contribuabilul are obligația de a declara fiscal și de a plăti pe teritoriul țării noastre, având la baza certificatul de rezidență fiscală. Există și situația când prin intermediul punctului de lucru nu se obțin venituri, de exemplu este folosit ca spațiu de depozitare, situație în care antreprenorul nu are obligația de a declara și respectiv de a achita taxe pe teritoriul României.

Este foarte important de stabilit clar care urmează să fie activitatea ce se va desfășura la acel punct de lucru. Atenție, dacă operațiunile efectuate intră sub incidența TVA-ului atunci contribuabilul are obligativitatea de a se înregistra ca plătitor de TVA la Administrația Finanțelor Publice din România.

Va mulțumim pentru timpul alocat citirii acestui articol,  dacă aprecierea dumneavoastră este una pozitivă va invităm să ne oferiți un like paginii noastre de facebook.

Cu stimă,

AGV COMPACT CONSULTING 

Notă: Toate drepturile sunt rezervate, conform Legii nr. 18/1996 privind drepturile de autor.

One Reply to “Află cum poți deschide un punct de lucru în afara granițelor”

  1. Buna ziua as vrea niste sfaturi Mai concrete daca se poate. Eu si April meu avem societate in Romania de ani de zile dar inchisa temporar deoarece muncim prin Anglia de cativa ani cu totul altceva si ma gandeam Sa reedeschidem societate a dar cu punct de lucru in London. M-ar interesa daca mi-ati spune pasti corecti de facut. Am uitat Sa specific am dori Sa facem o patiserie /covrigarie. Multumesc anticipat si astept raspuns.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *